Gaz Metan nu mai plânge după golgheterul brazilian plecat în Ucraina. Numărul 27 a fost preluat de vărul acestuia, Vitinho Medeiros, iar suporterii l-au și poreclit „Noul Eric”. Cei doi brazilieni speră să joace pe viitor împreună.
Un alt brazilian promite să facă senzație la Mediaș, după ce Eric de Oliveira a fost desemnat stranierul anului în sezonul trecut. Suporterii Gazului au avut impresia că-l văd din nou pe Eric pe teren în ultimele zile. Vărul său, Vitinho Medeiros, seamănă leit cu fostul golgheter al Gazului. I-a luat și numărul pe tricou, dar și coafura și puțin din stilul de joc. A și marcat la al doilea meci jucat la Mediaș, în Cupă cu Astra II (scor 1-0), iar suporterii l-au poreclit „Noul Eric”. Atacantul este însă iritat de comparație. „Eu nu sunt Eric. Sunt Vitinho. Sunt foarte fericit că mi-a venit cartea verde și că pot să joc. Îi mulțumesc vărului meu pentru tot ce a făcut pentru mine, fiindcă el m-a ajutat să vin aici și m-a învățat multe lucruri”, mărturisește Vitinho.
Au jucat împreună la Metropolitano
Cu toate acestea, noul brazilian-vedetă de la Gaz Metan vrea să-l facă uitat pe Eric. „Știu că a dat multe goluri aici, dar eu vreau să marchez mai multe decât el. Mai ales că eu sunt atacant, iar el este atacant. Pentru mine însă, Eric este cel mai bun jucător”, susține noul atacant al Gazului, care regretă că n-a apucat să joace cu vărul său la Mediaș. „Am jucat împreună la Metropolitano, dar aici nu mai era când am venit eu. Poate într-o zi vom juca iar împreună”, speră fotbalistul care a învățat limba română în patru luni.
Eric face lobby: „e foarte talentat”
Fostul atacant al echipei Gaz Metan Mediaș, Eric de Oliveira, în prezent la Karpati Lvov, a ținut să îl laude pe Vitinho. „E foarte talentat și chiar îmi doresc să mă depășească și să marcheze mai mult decât mine. Știu că oamenii îl vor primi bine la Mediaș”, a declarat Eric pentru ProSport. Brazilianul plecat în acest an în Ucraina a marcat pentru Gaz Metan Mediaș 23 de goluri în 84 de partide jucate în Liga I.
A fost în probe și acum trei ani
Vintinho a semnat cu Gaz după ce a fost testat de Pustai, care a cerut un mijlocaș la creație în locul lui Eric. De remarcat că și acum trei ani, în iunie 2008, Vitinho a dat probe la Mediaș, dar Gaz nu s-a înțeles cu Metropolitano pentru transferul atacantului. „E un jucător de mare perspectivă, sper să îi țină locul lui Eric”, l-a lăudat Pustai.
Deocamdată, asemănarea dintre cei doi e că dau goluri. Să sperăm că și Vitinho va ajunge încet-încet om de bază Cristi Pustai, antrenor Gaz Metan
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER